CFR este într-o situație ingrată, locul ocupat în clasament și distanța față de primul loc – 12 puncte- anulându-le practic campionilor orice șansă să își apere „coroana”. Șefii din Gruia au explicat că nu se ia în calcul pentru moment schimbarea lui Andone, însă italienii susțin altceva.
Conform acestora, Ando este pe cracă, favoriți pentru înlocuirea acestuia fiind doi tehnicieni din Peninsulă: Edoardo Reja și Cristiano Bergodi. Dacă cel de-al doilea nu mai necesită nicio prezentare, fiind un antrenor cu care fanii români s-au familiarizat, de pe vremea când antrena în Liga 1, în ceea ce îl privește pe Reja trebuie făcute câteva precizări.
În vârstă de 66 de ani, acesta a pregătit ultima dată echipa Lazio Roma, cu care a terminat pe locul patru la finalul sezonului trecut. În cariera sa, Reja a mai antrenat formațiile Treviso, Mestre, Varese, Pescara, Cosenza, Hellas Verona, Bologna, US Lecce, Brescia, AC Torino, Vicenza, Genoa, Catania, Cagliari, SSC Napoli și Hajduk Split.
La Lazio, Reja a reușit să resusciteze niște fotbaliști plafonați, Mauro Zárate, Cristian Ledesma și Stefano Mauri fiind cele mai elocvente exemple în acest sens. În mai 2012, el a demisionat de la formația din Cetatea Eternă, în ciuda faptului că șefii Biancocelesti au insistat să rămână.
„Foarte curând, la Cluj s-ar putea vorbi din nou italiană pe bancă. După ce au fost antrenați de Trombetta și Mandorlini (acesta din urmă a câștigat titlul și Cupa, cu formația ardeleană), clujenii se gândesc la un înlocuitor pentru Andone și doi italieni sunt vizați. Tehnicianul român a pierdut derby-ul cu Steaua și a scufundat echipa la mijlocul clasamentului, la 12 puncte de lider. CFR se descurcă mai bine în Ligă, adunând trei puncte după primele două etape, dar situația din clasament îi nemulțumește peste măsură pe oficiali. Reja (contactat deja în vară de șefii Clujului) și Bergodi, un specialist al fotbalului românesc, unde a antrenat Steaua și chiar CFR sunt cele două nume care pot veni la clubul român„, notează gianlucadimarzio.com
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER